Sari la conținut
Sesizare
RO EN

Burse și alocații

Tipurile de burse, condițiile de acordare și actele necesare.

Art. 4 Tipuri de burse acordate elevilor:

a) bursă de merit;

b) bursă socială.

Art. 5 Beneficiarii burselor școlare sunt:

- Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial, beneficiază, după caz, de orice tip de bursă din cele prevăzute mai sus.

- Elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel primar beneficiază de burse sociale.

Art. 6 Cuantumul burselor școlare

(1) Pentru anul şcolar 2026-2027, cuantumul burselor este:

a) pentru bursa de merit - 450 lei/lună;

b) pentru bursa socială - 300 lei/lună.

Acordarea burselor sociale

 

Art. 13 Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic, din grupuri vulnerabile sau cu situaţii medicale speciale, în vederea susţinerii participării la activităţile didactice, precum şi pentru prevenirea abandonului şcolar.

Art. 14 Condiții de acordare

- Bursa socială se acordă la cerere, în funcţie de situaţia materială/socială/medicală a elevului. Elevii care beneficiază de bursă socială au dreptul la păstrarea confidenţialităţii asupra identităţii, datelor cu caracter personal şi informaţiilor referitoare la situaţia de dificultate în care se află;

- Bursa socială se acordă şi sub condiţia ca elevul beneficiar să fi promovat la toate disciplinele şi să fi obţinut media 10 la purtare sau calificativul "foarte bine" la purtare la finalul anului şcolar anterior.

Art. 15 Bursa socială se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat înscrişi la cursurile cu frecvenţă de zi, inclusiv celor şcolarizaţi la domiciliu sau care urmează cursurile în "Şcoala din spital", care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele situaţii:

a) elevi proveniţi din familii care realizează un venit mediu net pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie (1349,5 lei). Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;

b) elevi cu unul sau ambii părinţi decedaţi şi elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării;

c) elevi care au deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului, încadrate conform criteriilor din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare, şi structurate tipologic conform aceluiaşi act normativ, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării;

d) elevi cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul "Şcolii din spital" sau la domiciliu, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării;

e) elevi care revin după şcolarizarea din cadrul "Şcolii din spital" în unitatea de învăţământ la care au fost înmatriculaţi anterior, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării;

f) elevi proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului.

Art. 16 Pentru obţinerea bursei sociale, părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori depun la secretariatul unităţii de învăţământ o cerere însoţită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei sociale, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar, cu excepția situației burselor sociale pentru elevii proveniţi din familii care beneficiază de venit minim net de incluziune când acordarea se face în urma comunicării la Inspectoratul Școlar, de către Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, a listei elevilor înscrişi în învăţământul cu frecvenţă, proveniţi din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.

Art. 17 Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, chiar dacă îndeplineşte mai multe dintre criteriile prevăzute pentru acordarea bursei sociale, prevăzute mai sus.

Art. 18 Documentele care vor fi depuse, în termen de 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar, de către părinţii/reprezentanţii legali pentru acordarea burselor sociale prevăzute la Art. 15, lit. a) (elevi proveniţi din familii care realizează un venit mediu net pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie, luând în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii), sunt:

a) cererea părintelui/reprezentantului legal;

b) declaraţie pe propria răspundere privind veniturile nete, obţinute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei şi acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;

c) documente doveditoare ale componenţei familiei, aşa cum este definită în prezentul regulament: certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, declaraţia pe proprie răspundere dată de ambii părinţi, necăsătoriţi, că locuiesc împreună, certificatul de divorţ şi convenţia notarială încheiată în cadrul procesului de divorţ cu copii minori, sentinţă judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinţi, certificat de deces, decizia instanţei de menţinere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinţilor dispăruţi, după caz.

Art. 19 Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidenţă de către medicul de la cabinetul şcolar/medicul de familie - acolo unde nu există medic şcolar.

Art. 20 Documentele care vor fi depuse, în termen de 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar, de către părinţi/reprezentanţii legali pentru acordarea burselor sociale prevăzute la Art. 15, lit. b) (elevi cu unul sau ambii părinţi decedaţi şi elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării), sunt:

a) cererea părintelui/reprezentantului legal;

b) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;

c) documente doveditoare ale componenţei familiei, aşa cum este definită în prezentul regulament: certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, declaraţia pe proprie răspundere dată de ambii părinţi, necăsătoriţi, că locuiesc împreună, certificatul de divorţ şi convenţia notarială încheiată în cadrul procesului de divorţ cu copii minori, sentinţă judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinţi, certificat de deces, decizia instanţei de menţinere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinţilor dispăruţi, după caz.

Art. 21 Acordarea burselor sociale pentru elevii proveniţi din familii care beneficiază de venit minim net de incluziune se face în urma comunicării la Inspectoratul Școlar, de către Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, a listei elevilor înscrişi în învăţământul cu frecvenţă, proveniţi din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.

Art. 22 Verificarea veniturilor declarate:

- La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile nete realizate de membrii familiei;

- Prin venituri nete se înţelege totalitatea sumelor primite/realizate de fiecare membru al familiei, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- Verificarea documentelor privind veniturile declarate de părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori se face de către una sau mai multe persoane desemnate de conducerea unităţii de învăţământ;

- În situaţia în care personalul unităţii de învăţământ are suspiciuni privind îndeplinirea condiţiilor de acordare a bursei sociale, directorul sesizează situaţia autorităţilor administraţiei publice locale şi solicită efectuarea unei anchete sociale;

- Personalul unităţii de învăţământ nu efectuează anchete sociale în vederea acordării burselor sociale;

- Directorul unităţii de învăţământ emite decizie de retragere a bursei în situaţia în care, în urma primirii raportului de anchetă socială, Comisia de management al burselor constată neîndeplinirea condiţiilor de acordare a bursei sociale.